toleranta

    În acest scurt articol voi încerca să arăt legăturile dintre termenii toleranţă, discriminare, minorităţi, implicaţiile sociale şi consecinţele, cu viaţă cotidiană a tinerilor, mai precis a elevilor din şcoala noastră. Pentru o înţelegere mai bună termenilor am căutat explicaţia lor în dicţionar pentru a putea vorbi în cunoştinţă de cauză despre aceştia.
    Toleranţă (lat.: tolerare = a suporta) este un termen social, etic şi religios aplicabil unei colectivităţi sau individ, care defineşte respectul libertăţii altuia, al modului său de gândire şi de comportare, precum şi al opiniilor sale de orice natură (politice, religioase etc.). 
Discriminare: termenul din punct de vedere etimologic (lat.discriminare = a face deosebire) din punct de vedere social se referă la categoria de oameni care sunt izolaţi şi dezavantajaţi pe motive religioase, naţionale, rasă, convingeri politice, sex (femei de bărbaţi) sau alte criterii subiective; 2. . Politică prin care un stat sau o categorie de cetăţeni ai unui stat sunt lipsiţi de anumite drepturi pe baza unor considerente neîntemeiate.   ( http://ro.wikipedia.org/wiki/Toleranţă )
    Oare aceşti termeni au vre-o legătură cu viaţă cotidiană a fiecăruia? Oare la noi în şcoală putem vorbi de discriminare? Avem sau nu parte de toleranţă? Dacă are loc disciminarea.... între cine şi cine? Gândiţi-vă bine înainte sa daţi vre-un răspuns... Înainte ca D-l Alexandru zis şi profu` de info să ne dea să scriem despre această temă, înainte de a mă uita de două ori în jurul meu spuneam cu indiferenţă ori că nu există sau dacă exista nu are consecinţe prea mari în şcoală la mine...sau chiar în clasa mea. Însă, fiind nevoită să aprofundez această temă, m-am uitat cu atenţie la anumite întâmplări de pe holurile şcolii... 
Astfel am observat superficialitatea din jurul meu şi ideile preconcepute ale elevilor mai înstăriţi sau cei luaţi de buni de toţi profesorilor.... Pentru a mă face mai bine înţeleasă voi da un exemplu concret: un elev cu resurse financiare mai bune afirma următoarea: “Eu nu merg la magazin cu X pentru că nu are haine de firmă şi că e ţăran... “ Auzind acestea am rămas perplex... deci fără cuvinte.. Nu oare ar trebui să nu ne pese de aceste lucruri trecătoare? Sau un alt exemplu.... e mai degrabă o etichetă pusă în rândul elevilor şi din cauza profesorilor...cum că elevii de la clasele catolice sunt cuminţi, dar fără acel ceva...ce noi numim isteţime, spontaneitate.... Astfel sunt elevi care se uită cu un aer de superioritate la elevii catolici, spunând simplu şi fără a da importanţă celor zise: “ce proşti sunt catolicii!” .... astfel avem un caz grav de discriminare... Si totusi e sustinuta pana si  unii profesori... Ar trebui oare sa fie asa? Sau la o intrunire... in care se aflau si cativa de clasa a9-a si de a 12-a.... "Bobocelul" a vrut sa-si expuna opinia, insa elevul de a 12-a spune: "tu taci ca esti bobocel! " 
    Dar sunt o multitudine de cazuri de intoleranţă..... că ni se ia dreptul la exprimarea liberă, dreptul de a ne folosi de anumite obiecte necesare procesului de învăţare de care şcoala bineinteles dispune, etc.
     Însă discriminarile sunt peste tot... de exemplu într-o clasa există un copil izolat de ceilalţi din diferite motive neîntemeiate. Ce consecinţe are acest fapt? tot viitorul acelui copil depinde de aceasta... el se introverteşte... când va face parte din societate se va uita cu neîncredere la toţi... randamentele lui voi fi foarte scăzute... trebuie să evităm astfel de cazuri.
  Şi noi cei care ne considerăm toleranţi... sau pretindem că suntem ce ar trebui să facem? să stăm cu mâinile în sân şi să fim şi noi complici la discriminare şi intoleranţă? nu, nu şi iar nu! când vedem astefel de cazuri trebuie să discutam pe o cale amiabilă cu "Discriminatorul" şi să-i explicăm câte ceva despre toleranţă...însă să fim realişti nu toţi pot fi toleranţi oricât li s-ar explica.....  


( http://images.google.ro )

dezvoltarea durabila

Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor şi metodelor de dezvoltare socio-economică, al căror fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui echilibru între aceste sisteme socio-economice şi elementele capitalului natural.
Cea mai cunoscută definiţie a dezvoltării durabile este cu siguranţă cea dată de Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare (WCED) în raportul "Viitorul nostru comun",cunoscut şi sub numele de Raportul Brundtland[1]: "dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmareşte satisfacerea nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi".
Dezvoltarea durabilă urmareşte şi încearcă să găsească un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor în orice situaţie în care se regăseşte un raport de tipul om/mediu, fie ca e vorba de mediu înconjurător, economic sau social.
Deşi iniţial dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi o soluţie la criza ecologică determinată de intensa exploatare industriala a resurselor şi degradarea continuă a mediului şi cauta in primul rand prezervarea calităţii mediului înconjurător, în prezent conceptul s-a extins asupra calităţii vieţii în complexitatea sa, şi sub aspect economic şi social. Obiect al dezvoltării durabile este acum şi preocuparea pentru dreptate şi echitate între state, nu numai între generaţii. Dezvoltare Durabila Scurt istoric al dezvoltarii durabile
Conceptul a fost legat initial de problemele de mediu si de criza resurselor naturale, in special a celor legate de energie de acum 30 de ani. Termenul insusi este foarte tanar si s-a impus in vara lui 1992, dupa Conferinta privind mediul si dezvoltarea, organizata de Natiunile Unite la Rio de Janeiro. Durabilitatea pleaca de la ideea ca activitatile umane sunt dependente de mediul inconjurator si de resurse. Sanatatea, siguranta sociala si stabilitatea economica a societatii sunt esentiale in definirea calitatii vietii. Discutiile de la care s-a ajuns la dezvoltarea durabila au pornit la inceputul anilor 70. In 1972, Conferinta privind Mediul care a avut loc la Stockholm a pus pentru prima data in mod serios problema deteriorarii mediului inconjurator in urma activitatilor umane, ceea ce pune in pericol insusi viitorul omenirii. In 1983, isi incepe activitatea Comisia Mondiala pentru Mediu si Dezvoltare (WCED), condusa de Gro Bruntland, dupa o rezolutie adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite. Doi ani mai tarziu, este descoperita gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii si, prin Conventia de la Viena se incearca gasirea unor solutii pentru reducerea consumului de substante care dauneaza stratului protector de ozon care inconjoara planeta. In 1986, la un an dupa catastrofa de la Cernobal, apare asa-numitul Raport Brundtland, al WCED, cu titlul “Viitorul nostru comun”care da si cea mai citata definitie a dezvoltarii durabile (“sustainable development”): “Dezvoltarea durabila este cea care urmareste nevoile prezentului, fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface nevoile lor”. Totodata, Raportul admitea ca dezvoltarea economica nu poate fi oprita, dar ca strategiile trebuie schimbate astfel incat sa se potriveasca cu limitete ecologice oferite de mediul inconjurator si de resursele planetei. In finalul raportului, comisia sustinea necesitatea organizarii unei conferinte internationale asupra dezvoltarii durabile. Astfel, in 1992, are loc la Rio de Janeiro “Summit-ul Pamantului”, la care au participat reprezentanti din aproximativ 170 de state. In urma intalnirii, au fost adoptate mai multe conventii, referitoare la schimbarile de clima (reducerea emisiilor de metan si dioxid de carbon), diversitatea biologica (conservarea speciilor) si stoparea defrisarilor massive. De asemenea, s-a stabilit un plan de sustinere a dezvoltarii durabile, Agenda 21. La 10 ani de la Conferinta de la Rio, in 2002, a avut loc, la Johannesburg, Summitul privind dezvoltarea durabila. Fiecare dintre noi, constient sau nu, putem contribui la dezvoltarea durabila. De fapt, putem spune ca avem o gandire durabila atunci cand aruncam deseurile din plastic sau hartie in locurile special amenajate. Recuperarea deseurilor menajere va deveni, probabil, aproape un reflex si in randul romanilor, dar este un proces de durata. Sa nu uitam ca dezvoltarea durabila este, de asemenea, un concept foarte “tanar”. Deocamdata, de reciclarea deseurilor casnice par sa se ocupe, in prezent, doar carutasii care merg printre blocuri in cautare de fier vechi sau alte metale. In urma cu cativa ani, printre blocuri erau amplasate containere pentru colectarea selectiva a deseurilor – sticla, plastic, hartie, o initiativa laudabila care nu strica sa fie reluata. La nivel industrial, lucrurile s-au miscat mult mai repede. Astfel, multe fabrici folosesc deseuri drept combustibil, iar in anumite localitati se încearca implementarea unor sisteme de incalzire casnica pe baza arderii deseurilor. Companiile sunt primele care au constientizat importanta economica (dar si ecologica) a recuperarii si refolosirii deseurilor. Lester Brown atrage atentia, in lucrarea “Planul B 2.0” asupra conflictului dintre civilizatia industriala si mediul ambiant si mentioneaza doua aspecte: tendinta de epuizare a resurselor naturale de energie, de materii prime si de hrana, sau consumarea celor regenerabile intr-un ritm superior capacitatii lor de regenerare si deteriorarea fizica si poluarea factorilor de mediu: apa, aer, sol. In acest context, el puncteaza importanta reciclarii deseurilor. Lester Brown a creat in 1974 "Worldwatch Institute" si este promotorul unor serii de studii, materializate in rapoartele anuale privind progresele pe calea structurarii unei societati durabile: "Starea lumii" sau "Semne vitale". "O societate durabila, spune el, este cea care isi modeleaza sistemul economic si social astfel incat resursele naturale si sistemele de suport ale vietii sa fie mentinute".